Subiect Bacalaureat, august 2013, profil real

Ministerul Educaţiei Naționale
Examenul de bacalaureat naţional 2013
Limba şi literatura română
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică;
Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)

Varianta 8
· Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
· Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.

SUBIECTUL I (30 de puncte)
Citeşte următorul text:
"De-mi părea bine?
Dar se-nțelege că-mi părea bine.
Când mi-l aduc aminte pe dânsul, mi se desfășoară înaintea ochilor întreaga lume a tinerețelor, cu
toate farmecele ei, acuma perdute pentru totdeauna; și niciunul dintre noi toți, care împreună am trecut prin
acea lume, nu poate să se gândească la tinerețele sale fără ca să-i treacă, așezat, retras și întotdeauna
înțelept, Budulea Taichii pe dinaintea ochilor, pentru că Budulea nu era numai al Taichii, ci și al nostru al
tuturora.
Mie, îndeosebi, mi se cuvenea oarecare întâietate la împărțeala părerilor de bine, pentru că eu îl știam
încă din copilărie și eram prieten chiar și cu Budulea cel bătrân. […]
Întorcându-mă acasă după cele dintâi ceasuri petrecute la școală, sufletul îmi era plin de minunățiile ce
văzusem. Închipuirea mea de copil era prea slabă spre a putea aduna atâta sumedenie de copii la un loc, și
toți acești copii, pe care îi văzusem acum în aievea, ședeau tăcuți, nemișcați și cu ochii țintiți la învățător: îmi
era ca și când m-aș fi întors din altă lume, și când maica mă întreba ce-am văzut la școală, în uimirea mea nu
știam să-i spun altceva decât c-am văzut pe Huțu lui Budulea plimbându-se […] și că acum nu-l mai cheamă
Huțu, ci Mihail Budulea, ca pe taică-său cel cu cimpoile.
[…] iară de aici înainte, mergând la școală, el trecea totdeauna și mă lua și pe mine.
Pus fiind astfel sub ocrotirea celui mai strașnic dintre „cenzorii” din școală, nu mă mai temeam de
nimeni și de nimic.
Știam, afară de aceasta, că și eu trebuie să mă fac odată ca Huțu, și pentru aceasta îi prindeam
apucăturile și, înainte de toate, din copil neastâmpărat ce eram, mă făcui un băiat așezat și înțelept ca dânsul.
[…] Mergeam dar totdeauna cu el, de el ascultam totdeauna și la dânsul căutam scăpare când eram năpăstuit."
(Ioan Slavici, Budulea Taichii)

Redactează, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la text:
1. Numeşte câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor: știam şi uimirea.              2 puncte
2. Explică rolul cratimei în secvenţa: Dar se-nțelege.                                                                      2 puncte
3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care să conţină substantivul lume. 2 puncte
4. Menționează tipul de perspectivă narativă din textul dat.                                                            4 puncte
5. Precizează două motive literare identificate în textul dat.                                                             4 puncte
6. Selectează două secvenţe din text care fixează dimensiunea temporală.                                       4 puncte
7. Prezintă rolul verbelor la timpul imperfect din textul dat.                                                              4 puncte
8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului epic.                                                    4 puncte
9. Comentează, în 60 – 100 de cuvinte (şase – zece rânduri), următoarea secvență din text:
"De-mi părea bine?
Dar se-nțelege că-mi părea bine.
Când mi-l aduc aminte pe dânsul, mi se desfășoară înaintea ochilor întreaga lume a tinerețelor, cu
toate farmecele ei, acuma perdute pentru totdeauna; și niciunul dintre noi toți, care împreună am trecut prin
acea lume, nu poate să se gândească la tinerețele sale fără ca să-i treacă, așezat, retras și întotdeauna
înțelept, Budulea Taichii pe dinaintea ochilor, pentru că Budulea nu era numai al Taichii, ci și al nostru al
tuturora."                                                                                                                                      4 puncte

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
Scrie un text de tip argumentativ de 150 – 300 de cuvinte (15 – 30 de rânduri) despre importanța
comunicării pentru succesul muncii în echipă.
În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
− să respecţi structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea mijloacelor
lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri;                                                                                 8 puncte
− să ai conţinutul adecvat argumentării pe o temă dată: formularea ipotezei/a propriei opinii faţă de
problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate
ipotezei, formularea unei concluzii pertinente;                                                                               16 puncte
− să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie şi de
punctuaţie) şi limitele de spaţiu indicate.                                                                                         6 puncte

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Redactează un eseu de 600 – 900 de cuvinte (două – trei pagini), în care să prezinţi relaţia dintre două
personaje dintr-o comedie studiată.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
− prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre personajele alese din comedia
studiată;
− evidenţierea, prin două episoade/citate/secvenţe comentate, a modului în care evoluează relaţia dintre
cele două personaje;
− ilustrarea a patru elemente de structură şi de limbaj ale comediei studiate, semnificative pentru analiza
relaţiei dintre cele două personaje (de exemplu: acţiune, conflict dramatic, relaţii temporale şi spaţiale,
modalități de caracterizare a personajelor, registre stilistice, limbajul personajelor, notaţiile autorului
etc.);
− susţinerea unei opinii despre modul în care se reflectă o idee sau tema comediei studiate în evoluţia
relaţiei dintre cele două personaje.

Notă!
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).
Pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; abilităţi de
analiză şi de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte;
punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct; încadrarea în limitele de spaţiu
indicate – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de cuvinte
(două pagini) şi să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL I: VARIANTĂ REZOLVATĂ - exemplu

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Stau în cerdacul tău… Noaptea-i senină.
Deasupra-mi crengi de arbori se întind,
Crengi mari în flori de umbră mă cuprind
Şi vântul mişcă arborii-n grădină.

Dar prin fereastra ta eu stau privind
Cum tu te uiţi cu ochii în lumină.
Ai obosit, cu mâna ta cea fină
În val de aur părul despletind.

L-ai aruncat pe umeri de ninsoare,
Desfaci visând pieptarul de la sân,
Încet te-ardici* şi sufli-n lumânare…

Deasupră-mi stele tremură prin ramuri,
În întuneric ochii mei rămân,
Ş-alături luna bate trist în geamuri.

(Mihai Eminescu, Stau în cerdacul tău…)

* a se ardica, vb. – a se ridica

Cerințe:

1. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor senină şi mişcă.

2. Explică utilizarea cratimei în structura „sufli-n lumânare”.

3. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele mână şi întuneric să aibă sens conotativ.

4. Transcrie două structuri/ versuri care conţin imagini ale fiinţei iubite.

5. Menţionează două teme/ motive literare prezente în textul dat.

6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă.

7. Comentează, în 6 - 10 rânduri, strofa a doua, prin evidenţierea relaţiei
dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.

8. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date.

9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate,
sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat. 

Rezolvare:

1. Sinonime pentru cuvintele:
• Senină = clară;
• A mişca = a legăna.

2. Cratima marchează elidarea vocalei "-î". Aceasta este folosită pentru a se evita hiatul şi a se menţine măsura versului.

3. Enunţuri în care cuvintele “a bate” şi “întuneric” să aibă sens conotativ:
• Mă bate gândul să renunţ la planurile pe care le aveam.
• Preferă să rămână în întuneric, decât să afle că a fost trădat de propriul frate.

4. Transcrierea a două versuri / structuri care conţin imagini ale fiinţei iubite:
„Mâna ta cea fina”, „părul de aur despletind”.

5. Două teme literare prezente în textul dat: iubirea, natura.

6. Explicarea unei figuri de stil din prima strofă a poeziei:
Metafora „flori de umbră” conturează o imagine vizală de o excepţională expresivitate. Ea sugerează frumuseţea, misterul, dar şi seninătatea nopţii proiectată în speranţa de împlinire a iubirii eului liric.

7. Comentariul celei de-a doua strofe în 6-10 rânduri:
Strofa a doua începe cu conjuncţia adversativă „dar”, care mută atenţia cititorului de pe imaginea cadrului natural, redată în prima strofă, pe imaginea iubitei care este privită. Fereastra, element recurent în lirica eminesciană, reprezintă hotarul dintre cele două spaţii – exterior şi interior – despărţindu-i parcă pe cei doi îndrăgostiţi. Pe de altă parte, fereastra este cea care permite privirii îndrăgostitului să poată admira frumuseţea şi gingăşia celei pe care o iubeşte. Epitetul „mâna ta cea fină”, precum şi metafora „În val de aur părul despletind” exprimă frumeseţea iubitei care, pierdută în gânduri, se uită în lumină. Relaţia de apropiere dintre cei doi este evidenţiată de folosirea pronumelor personale de persoana I şi a II-a: „eu”, „tu” şi de adevăratul ritual al privirilor celor doi.

8. Semnificaţia titlului :
Titlul sonetului se repetă la începutul primului vers al poeziei. El anunţă o poezie de veghe în noaptea senină, la fereastra celei dragi. În grădina plină de miresme, îndrăgostitul contemplă imaginea iubitei din spaţiul interior. Sentimentul dominant în acest sonet este singurătatea, care nu face decat să adâncească sentimentul neîmplinirii iubirii.

9. Sonetul „ Stau în cerdacul tău...” aparţine liricii intime şi dezvăluie o temă romantică. O modalitate de evadare specifică romanticilor este reflectată aici, prin motivul visului, dar şi prin tema naturii. Este descrisă o natură copleşitoare, asupra căreia domină lumina selenară, un motiv caracteristic curentului romantic. Împletirea acestei teme cu cea a iubirii semnifică ineditul liricii eminesciene, evidenţiată şi în acest sonet. Cultivarea sensibilităţii, a imaginaţiei şi a fanteziei, minimalizând luciditatea şi raţiunea este un alt argument în sprijinul apartenenţei acestei poezii la curentul romantic.

Conţinutul probei scrise - Bacalaureat la disciplina Limba şi literatura română

Proba scrisă la română încearcă să evalueze competenţe distincte în acord cu programa în vigoare (în octombrie sau noiembrie aflăm dacă se schimbă ceva).

 Subiectul I 
 Are la bază un text de lucru urmat de 9 itemi (cerinţe) vizând nivelul fonetic, lexical, morfologic şi semantic al limbii, precum şi competenţele de înţelegere a unui text literar;
 Exemplu:  - identificarea de sinonime sau antonime contextuale;
                 - explicarea rolului cratimei;
                 - alcătuirea unui enunţ cu o expresie / locuţiune;
                 - precizarea perspectivei autorului;
                 - explicarea rolului stilistic al unui timp / mod verbal;
                 - identificarea a două teme / motive literare;
                 - ilustrarea a două caracteristici ale genului literar identificate în text;
                 - comentarea în 3-5 rânduri a unei secvenţe din text; etc.

Subiectul II
  Constă în alcatuirea unui eseu în care este susţinută propria opinie cu privire la o temă dată (ce vine să înlocuiască citatele din anii precedenţi).
  Exemplu: "Scrie un text argumentativ de 150-300 de cuvinte (15-30 de rânduri) despre importanţa comunicării pentru succesul muncii în echipă" (sesiunea iulie, 2013, profil real-tehnologic)

Subiectul III
   Se referă la un eseu de tip comentariu de text literar studiat (epic, liric sau dramatic). Aici programa nu este extrem de specifică, ci urmăreşte cunoaşterea a cel puţin unui text aparţinând autorilor canonici, la aceasta adăugându-se speciile literare ce trebuie urmărite (roman, nuvelă, comedie, dramă, etc).
   Eseul nu trebuie să fie sub 2 pagini (altfel se pierd 14 p. cel puţin) şi să nu depăşească 3 pagini, urmărind cerinţele specificate. În partea dreaptă a paginii de pornire veţi găsi nişte repere grupate pe autori pentru fiecare text literar. Acestea nu trebuie învăţate cuvânt cu cuvânt, dar vă pot ajuta să nu vă pierdeţi în detalii inutile (şi nepunctate).
  Încercaţi să vă structuraţi singuri câte un eseu pentru fiecare specie şi autor menţionat, luând postările doar ca puncte de reper. Aşezaţi-le frumos în pagină (scrisul se punctează) şi depozitaţi-le într-un dosar de "literatură pt. bac"! Succes!

SUBIECTUL I: Figurile de stil

   Figura de stil este un procedeu utilizat pentru a creşte expresivitatea unui text, care nu defineşte, ci sugerează, pentru că lumea prezentată este imaginară.

   I. PERSONIFICAREA este figura de stil prin care se atribuie însuşi omeneşti unor fiinţe necuvântătoare, unor lucruri, unor fenomene ale naturii.

       ,, Primăvară, mama noastră,

          Suflă bruma de pe coastă. “      ( Folclor )

       ,, Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă… “

                                                            ( Vasile Alecsandri – Iarna )

       ,, Singuratice izvoare fac cu valurile larmă… “

                                                            ( Mihai Eminescu – Călin ( file din poveste ) )

  II. COMPARAŢIA este figura de stil cu ajutorul căreia se exprimă un raport de asemănare între două obiecte, persoane sau acţiuni, cu scopul de a evidenţia sau de a evoca unul dintre termeni.

        ,, Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic. “

                                                         ( Mihai Eminescu – Călin ( file din poveste ) )

        ,, Frumos e câmpul ce se-ntide ca şi o mare de verdeaţă… “

                                                        ( Alexandru Macedonski – Pădurea )

  III.  ENUMERAŢIA este figura de stil care constă într-o înşiruire de termeni de acelaşi fel  sau cu sensuri apropiate, făcută cu scopul de a evidenţia ideea exprimată.

        ,, Să strecor pe un fir de aţă

           Micşorata, subţirica şi nepipăita viaţă. “  ( Tudor Arghezi – Cuvânt )

       ,, … erau stigleţi cu pete de sânge, piţigoi rotunzi cu pene cenuşii şi negre, cintezi cu piepturile cărămizii. “                  ( Mihail Sadoveanu – În pădurea Pietrişorului )

    IV. REPETIŢIA este figura de stil care constă în reluarea de două sau de mai multe ori a aceluiaşi sunet, cuvânt, grup de cuvinte sau a aceleiaşi relaţii sintactice.

     Repetiţia, în funcţie de nivelul limbii la care se întâlneşte, este:

-          fonetică

-          lexicală

-          gramaticală

a) REPETIŢIA FONETICĂ:

      1. ALITERAŢIA constă în repetarea unei consoane.

      ,, Şi-n creasta coifului înalt

         Prin vulturi vântul viu vuia,

         Vreun prinţ mai tânăr când trecea… “    ( George Coşbuc – Nunta Zamfirei )

     ,, Lacul codrilor albastru

       Nuferi galbeni îl încarcă… “                     ( Mihai Eminescu – Lacul )

      2. ASONANŢA constă în repetarea vocalei accentuate în două sau mai multe cuvinte.

     ,, Apele plâng clar izvorând în fântâne… “ ( Mihai Eminescu – Sara pe deal )

     ,, Las să vie cât de mulţi,

        Să ai cu cin să te lupţi. “                          ( Pintea Viteazul )

       

 b) REPETIŢIA LEXICALĂ

          ,, O furnică mică, mică,

             Dar înfiptă, vasăzică… “                          ( Tudor Arghezi – O furnică

         ,,   Stăpâne, stăpâne,

             Îţi cheamă ş-un câne… “                          ( Mioriţa )

    V. EPITETUL esta figura de stil care constă în determinarea unui substantiv sau a unui verb printr-un adjectiv sau adverb, evidenţiind însuşiri deosebite ale obiectului sau ale acţiunii.

        Epitetul ornant:

       ,, S-a dus zăpada albă de pe întinsul ţării… “  ( Vasile Alecsandri – Sfârşitul iernei… )

      ,, Dumbrava cea verde pe mal

         Se-oglindă în umedul val… “                         ( Mihai Eminescu – Frumoasă-i… )

        Epitete ale substantivului:

       ,, … se ridica departe într-un pisc prăpăstios, în vârful căruia săgeata spre cer un brad vechi, care vestea cel întâi, printr-un şuiet adânc, sosirea vânturilor. “

                                                         ( Mihail Sadoveanu – În pădurea Pietrişorului )

        Epitete ale verbului:

       ,, … îmi pare

          că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul

          din care tainic curge noaptea peste văi… “ ( Lucian Blaga – Izvorul nopţii )

        Epitet simplu:

       ,, … or să-mi crească aripi ascuţite până la nori… “

                                                                ( Lucian Blaga – Izvorul nopţii )

        Epitet dublu:

        ,, Vesela, verde câmpie acu-i tristă, vestezită… “

                                                                 ( Vasile Alecsandri – Sfârşit de toamnă )

        Epitet triplu:

       ,, …răzbătea o chemare nedesluşită, moale, stânsă. “

                                                              ( Mihail Sadoveanu – În pădurea Pietrişorului )

      Epitetul se poate combina şi cu alte figuri de stil, fiind:

-          Epitet personificator:

,, Lângă lacul care-n tremur somnoros şi lin se bate,

   Vezi o masă mare-ntinsă cu făclii prea luminate.”

                                                 ( Mihai Eminescu – Călin ( file din poveste ) )

-          Epitet metaforic:

,, În vremile bătrâne, cândva, nu se ştie când, acest fel de pereţi se aflau cu partea de din sus privind tocmai spre cer… “             ( Ioan Slavici – Popa Tanda )

-          Epitet hiperbolic:

,, Gigantică poart-o cupolă pe frunte… “  ( George Coşbuc – Paşa Hassan )

    VI. HIPERBOLA este figura de stil care constă într-o exagerare, prin mărirea sau micşorarea obiectului.

    Hiperbola apare totdeauna combinată cu o altă figură de stil:

-          Metaforă:

,, Gigantică poart-o cupolă pe frunte,

   Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger,

   Iar barda din stânga-i ajunge la cer,

   Şi vodă-i un munte. “                             ( George Coşbuc – Paşa Hassan )

-          Epitet:

,, O ! tablou măreţ, fantastic !… Mii de stele argintii

                                            ( Vasile Alecsandri – Mezul iernei )

 VII. ANTITEZA este figura de stil care constă în punerea în opoziţie a două cuvinte, idei, imagini, personaje, situaţii menite să se reliefeze reciproc.

    ,, Ea un înger ce se roagă,

       El un demon ce visează;

       Ea o inimă de aur –

       El un suflet apostat. “                ( Mihai Eminescu )

  VIII. METAFORA este figura de stil prin care se trece de la semnificaţia obişnuită a unui cuvânt sau a unei expresii la o altă semnificaţie, trecerea făcându-se pe baza unei com-paraţii subînţelese.

    ,, Ele sar în bulgări fluizi … “       ( Mihai Eminescu )

   ,, Soarele, lacrima Domnului, cade în mările somnului “    ( Lucian Blaga )

    IX. ALEGORIA este figura de stil care constă în prezentarea unei idei abstracte prin elemente concrete, substituind o imagine cu alta pe baza unor asemănări.

     În Mioriţa, ideea abstractă a morţii este înlocuită de imaginea concretă a unei nunţi:

     ,,  Să le spui curat

         Că m-am însurat

        Cu-o mândră crăiasă,

         A lumii mireasă… “     ( Mioriţa )

   X. INVERSIUNEA este figura de stil care constă în modificarea, în primul rând, a topicii propoziţiei şi, în al doilea rând, mai rar, a frazei cu scopul de a scoate în evidenţă un cuvânt sau o propoziţie.

       ,, Melancolic cornul sună “             ( Mihai Eminescu – Peste vârfuri )

      ,, Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă…”

                                                                        ( Vasile Alecsandri – Iarna )

   XI.  INVOCAŢIA este o formulă de adresare către o persoană absentă sau imaginară, de la care nu se aşteaptă un răspuns. Este situată, de obicei, la începutul operei şi este realizată prin substantive în cazul vocativ. Este un procedeu specific stilului retoric.

    ,, Frumoaso,

       ţi-s ochii- aşa de negri încât seara

       când stau culcat cu capu-n poala ta… “    ( Lucian Blaga – Izvorul nopţii )

 

   XII. SIMBOLUL  este figura de stil (procedeul artistic) care constă în utilizarea numelui unui obiect concret pentru a desemna un alt obiect sau, cel mai adesea, o idee abstractă. Simbolul este o imagine care revine cu insistenţă într-un text literar şi care ocupă o poziţie cheie, esenţială pentru eroul liric sau epic, pentru conflict etc. .

    ,, îmi pare

       că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul

       din care tainic curge noaptea peste văi… “  ( Lucian Blaga – Izvorul nopţii )

   XIII. OXIMORONUL este figura de stil care constă în asocierea neaşteptată, cu efecte expresive surprinzătoare, a doi termeni contradictorii sau chiar cu semnificaţii opuse.

              ,, Izvorul nopţii –  ( … )

                 lumina mea. “                         ( Lucian Blaga – Izvorul nopţii )

SUBIECTUL I - Rolurile stilistice alte modurilor / timpurilor verbale

            INDICATIVUL

• imprimă un caracter obiectiv acţiunilor, stărilor pe care le exprimă;
• intră în opoziţie cu conjunctivul, făcându-se astfel distincţia dintre real şi ireal, dintre cert şi posibil.

           IMPERATIVUL

• comunicare directă;
• exprimă dorinţa sau voinţa emiţătorului de a determina o acţiune ori de a o împiedica;
• exprimă atitudini şi trăiri subiective printr-un dublu sistem de semnale verbale şi paraverbale;
• marcă textuală a stilului indirect - rol de teatralizare, de dinamizare a discursului personajelor;
• alături de substantive sau adjective în vocativ reprezintă un indice al oralităţii stilului;
• prezenţa lui în textul liric semnalează discursul dialogic sau monologul adresat care poate lua forma invocaţiei retorice.

            CONJUNCTIVUL

• exprimă o acţiune posibilă, realizabilă, probabilă;
• arată atitudinea emiţătorului faţă de acţiunea, starea, trăirea enunţată: incertitudine, ezitare, aproximaţie, dorinţă, protest, indignare;
• substituie imperativul – rol de accentuare a subiectivităţii;
• în textul liric, reprezintă deseori marca textuală a unui plan al imaginarului având rolul de a semnaliza trecerea de la dimensiunea reală la cea ideală.

           CONDIŢIONAL – OPTATIVUL

• la timpul perfect acţiunea este ireală;
• înlocuieşte conjunctivul în enunţuri interogative sau exclamative;
• valoarea expresivă este aceea de a acentúa tonalitatea subiectivă – uimirea, indignarea;
• în textul liric exprimă o situaţie ipotetică, o experienţă lirică imaginată.

INFINITIVUL

• infinitivul perfect îndeplineşte funcţia stilistică de marcă a narativităţii prin instituirea unei succesiuni temporale.

            GERUNZIUL

• dinamizare;
• acţiunea e în desfăşurare;
• creează imagini dinamice;
• reliefează percepţia subiectivă ( acţiune ipotetică, probabilă, incertă, presupusă, bănuită, dorită: “Şi poate şi acum a mai fi trăind dacă n-a fi murit”).

            PARTICIPIUL

• comportament dublu : adjectival şi verbal ( funcţii stilistice celor două clase morfologice);
• verbal – inversiuni topice;
• adjectival – epitet, metaforă.

             SUPINUL

• exprimă acţiunea, procesul sau starea văzute cu potenţialitate;
• poate deveni epitet al verbului sau al substantivului ori capată valoare metaforică;
• cu valoare de imperativ oferă enunţului un ton impersonal devenind un indice textual al stilului oficial (“De trimis...! De înmânat directorului!”) 
• 
  
  
  
  Valori stilistice ale timpurilor verbale
  
  
   PREZENTUL
  • presupune o acţiune continuă, fără perspectiva încheierii;
  • trasează axa temporală a desfăşurării acţiunii până la infinit;
  • imprimă un ritm vioi acţiunii şi o dinamizează;
  • dă impresia că acţiunea se desfăşoară sub ochii receptorului, creând impresia de autenticitate şi exactitate;
  • are puterea de a reînvia faptele trăite de narator;
  • prezentul liric exprimă intensitatea trăirii într-o durată concentrată, valorizează clipa prezentului, în contrast cu trecutul sau cu viitorul;
  
  
  IMPERFECTUL
  • timpul propriu literaturii de amintiri, al aceluia care înfăţisează o succesiune de evenimente ale trecutului;
  • arată o acţiune neterminată în trecut, simultaneitatea, permanenţa;
  • exprimă durata acţiunii, a trecerii timpului,  a insistenţei;
  • este un timp al narativităţii subiective, evocatoare;
  ·         poate deschide o perspectivă dinspre trecut spre viitor;
  • prelungeşte durata acţiunii pe axa temporală la infinit;
  • imperfectul narativ/ evocativ – timpul naraţiunii este prelungit spre timpul istorisirii; instituie o perspectivă subiectivă;
  • imperfectul descriptiv  conferă descrierii un caracter dinamic în opoziţie cu decupajul static determinat de utilizarea prezentului;
  
  
  PERFECTUL SIMPLU
        NARATIV :
  - situează evenimentul într-un trecut recent;
  - arată caracterul punctual al acţiunii;
  - reliefează derularea rapidă a evenimentelor ori valoarea momentană a unei stări;
  - situarea în finalul textului în care predomină alt timp(impf. sau prez.) produce o
     schimbare de ritm narativ având rolul de accelerare bruscă a relatării;
  - este un timp specific scrierilor istorice;
  - sensibilizează desfăşurarea, succesiunea acţiunilor;
                                 DESCRIPTIV :
  
  - presupune o deviere expresivă de la caracterul prin excelenţă narativ al acţiunii;
  - oferă vivacitate imaginilor.
  
  
  PERFECTUL COMPUS
  • înscrie evenimentele narate într-o durată trecută;
  • poate avea rol de evocare, marcat de indicii subiectivităţii;
  • delimitează planul naratorului de planul personajelor;
  • folosit în finalul textului în contrast cu alte timpuri poate avea rol rezumativ;
  • poate da impresia că apropie acţiunea de momentul vorbirii, ceea ce măreşte emoţia;
  • creează impresia unei afectivităţi mai puternice, mai pronunţate;
  • prin înlănţuirea verbelor la pf. compus se creează iluzia unei derulări cinematografice, rapide, dinamice, fără oprire;
  • evidenţiază alternarea planurilor real cu cel al dorinţei; se creează impresia unui joc al destinului.
  
  
                                                        VIITORUL
  • formele culte, literare sugerează siguranţa sau o condiţionare a intenţiei;
  • este timpul perspectivei;
  • lărgeşte orizontul în plan spaţial şi temporal;
  • sunt expresive îndeosebi formele populare, familiare care sugerează oralitatea;
  • arată durata ideală, a creaţiei, a artei;
  • artistic, aceste verbe încheie o experienţă de cunoaştere, cea a timpului trăit, iar cu ele se începe o nouă aventură cognitivă, aceea a unui timp al ficţiunii artistice.