SUBIECTUL I - Rolurile stilistice alte modurilor / timpurilor verbale

            INDICATIVUL

• imprimă un caracter obiectiv acţiunilor, stărilor pe care le exprimă;
• intră în opoziţie cu conjunctivul, făcându-se astfel distincţia dintre real şi ireal, dintre cert şi posibil.

           IMPERATIVUL

• comunicare directă;
• exprimă dorinţa sau voinţa emiţătorului de a determina o acţiune ori de a o împiedica;
• exprimă atitudini şi trăiri subiective printr-un dublu sistem de semnale verbale şi paraverbale;
• marcă textuală a stilului indirect - rol de teatralizare, de dinamizare a discursului personajelor;
• alături de substantive sau adjective în vocativ reprezintă un indice al oralităţii stilului;
• prezenţa lui în textul liric semnalează discursul dialogic sau monologul adresat care poate lua forma invocaţiei retorice.

            CONJUNCTIVUL

• exprimă o acţiune posibilă, realizabilă, probabilă;
• arată atitudinea emiţătorului faţă de acţiunea, starea, trăirea enunţată: incertitudine, ezitare, aproximaţie, dorinţă, protest, indignare;
• substituie imperativul – rol de accentuare a subiectivităţii;
• în textul liric, reprezintă deseori marca textuală a unui plan al imaginarului având rolul de a semnaliza trecerea de la dimensiunea reală la cea ideală.

           CONDIŢIONAL – OPTATIVUL

• la timpul perfect acţiunea este ireală;
• înlocuieşte conjunctivul în enunţuri interogative sau exclamative;
• valoarea expresivă este aceea de a acentúa tonalitatea subiectivă – uimirea, indignarea;
• în textul liric exprimă o situaţie ipotetică, o experienţă lirică imaginată.

INFINITIVUL

• infinitivul perfect îndeplineşte funcţia stilistică de marcă a narativităţii prin instituirea unei succesiuni temporale.

            GERUNZIUL

• dinamizare;
• acţiunea e în desfăşurare;
• creează imagini dinamice;
• reliefează percepţia subiectivă ( acţiune ipotetică, probabilă, incertă, presupusă, bănuită, dorită: “Şi poate şi acum a mai fi trăind dacă n-a fi murit”).

            PARTICIPIUL

• comportament dublu : adjectival şi verbal ( funcţii stilistice celor două clase morfologice);
• verbal – inversiuni topice;
• adjectival – epitet, metaforă.

             SUPINUL

• exprimă acţiunea, procesul sau starea văzute cu potenţialitate;
• poate deveni epitet al verbului sau al substantivului ori capată valoare metaforică;
• cu valoare de imperativ oferă enunţului un ton impersonal devenind un indice textual al stilului oficial (“De trimis...! De înmânat directorului!”) 
• 
  
  
  
  Valori stilistice ale timpurilor verbale
  
  
   PREZENTUL
  • presupune o acţiune continuă, fără perspectiva încheierii;
  • trasează axa temporală a desfăşurării acţiunii până la infinit;
  • imprimă un ritm vioi acţiunii şi o dinamizează;
  • dă impresia că acţiunea se desfăşoară sub ochii receptorului, creând impresia de autenticitate şi exactitate;
  • are puterea de a reînvia faptele trăite de narator;
  • prezentul liric exprimă intensitatea trăirii într-o durată concentrată, valorizează clipa prezentului, în contrast cu trecutul sau cu viitorul;
  
  
  IMPERFECTUL
  • timpul propriu literaturii de amintiri, al aceluia care înfăţisează o succesiune de evenimente ale trecutului;
  • arată o acţiune neterminată în trecut, simultaneitatea, permanenţa;
  • exprimă durata acţiunii, a trecerii timpului,  a insistenţei;
  • este un timp al narativităţii subiective, evocatoare;
  ·         poate deschide o perspectivă dinspre trecut spre viitor;
  • prelungeşte durata acţiunii pe axa temporală la infinit;
  • imperfectul narativ/ evocativ – timpul naraţiunii este prelungit spre timpul istorisirii; instituie o perspectivă subiectivă;
  • imperfectul descriptiv  conferă descrierii un caracter dinamic în opoziţie cu decupajul static determinat de utilizarea prezentului;
  
  
  PERFECTUL SIMPLU
        NARATIV :
  - situează evenimentul într-un trecut recent;
  - arată caracterul punctual al acţiunii;
  - reliefează derularea rapidă a evenimentelor ori valoarea momentană a unei stări;
  - situarea în finalul textului în care predomină alt timp(impf. sau prez.) produce o
     schimbare de ritm narativ având rolul de accelerare bruscă a relatării;
  - este un timp specific scrierilor istorice;
  - sensibilizează desfăşurarea, succesiunea acţiunilor;
                                 DESCRIPTIV :
  
  - presupune o deviere expresivă de la caracterul prin excelenţă narativ al acţiunii;
  - oferă vivacitate imaginilor.
  
  
  PERFECTUL COMPUS
  • înscrie evenimentele narate într-o durată trecută;
  • poate avea rol de evocare, marcat de indicii subiectivităţii;
  • delimitează planul naratorului de planul personajelor;
  • folosit în finalul textului în contrast cu alte timpuri poate avea rol rezumativ;
  • poate da impresia că apropie acţiunea de momentul vorbirii, ceea ce măreşte emoţia;
  • creează impresia unei afectivităţi mai puternice, mai pronunţate;
  • prin înlănţuirea verbelor la pf. compus se creează iluzia unei derulări cinematografice, rapide, dinamice, fără oprire;
  • evidenţiază alternarea planurilor real cu cel al dorinţei; se creează impresia unui joc al destinului.
  
  
                                                        VIITORUL
  • formele culte, literare sugerează siguranţa sau o condiţionare a intenţiei;
  • este timpul perspectivei;
  • lărgeşte orizontul în plan spaţial şi temporal;
  • sunt expresive îndeosebi formele populare, familiare care sugerează oralitatea;
  • arată durata ideală, a creaţiei, a artei;
  • artistic, aceste verbe încheie o experienţă de cunoaştere, cea a timpului trăit, iar cu ele se începe o nouă aventură cognitivă, aceea a unui timp al ficţiunii artistice.