Conceptul de artă poetică exprimă un ansamblu de trăsături care compun viziunea
despre lume şi
viaţă a unui autor, despre
menirea lui în univers şi despre misiunea artei sale, într-un limbaj literar
care-l particularizează.
Poezia "Plumb" de George Bacovia
deschide volumul de debut, cu acelaşi nume, apărut în 1916, care a
trecut aproape neobservat în epocă. Poezia se înscrie în universul liric
specific bacovian, al "atmosferei de copleşitoare dezolare, [...]
o atmosferă de plumb, în care pluteşte obsesia morţii şi a neantului şi o
descompunere a fiinţei organice" (Eugen Lovinescu).
Tema poeziei o
constituie condiţia de damnat a poetului într-o societate meschină, care nu-l
înţelege, o societate superficială, neputincioasă să aprecieze valoarea artei
adevărate.
Ideea exprimă starea de
melancolie, tristeţe, solitudine a poetului care se simte încătuşat, sufocat
spiritual în această lume care-l apasă, în care se simte închis definitiv, fără
a avea vreo soluţie de evadare.
Titlul poeziei este simbolul "plumb", cuvânt care are
drept corespondent
în natură metalul, ale cărui trăsături specifice sugerează
stări
sufleteşti, atitudini poetice:
- greutatea metalului-
sugerează apăsarea sufletească;
- culoarea cenuşie-
sugerează monotonia, angoasa;
- maleabilitatea metalului
- sugerează labilitate
psihică, dezorientarea.
Structură, compoziţie,
limbaj poetic:
Incipitul este marcat de imperfectul
verbului "dormeau",
care sugerează absenţa trăirilor interioare precum şi acţiunile
nefinalizate ale eului liric. Poezia este alcătuită din două
catrene, fiind prezente două planuri ale existenţei: unul exterior sugerat de
cimitir, cavou, veşmintele funerare şi unul interior sugerat de sentimentul de
iubire care-i provoacă poetului disperare, nevroză, deprimare, dezolare.
Strofa întâi exprimă simbolic spaţiul
închis, sufocant, apăsător în care trăieşte poetul, ce poate fi
societatea, mediul, propriul suflet, propria viaţă, destinul sau odaia. Oricare
dintre aceste spaţii este sugerat de simboluri din câmpul semantic al
elementelor funerare - "sicriele de
plumb", "cavou", "funerar vestmânt", "coroanele
de plumb"-, trimiţând, ca stare, către iminenţa morţii.
Starea poetului de solitudine este sugerată
de sintagma "stăm singur", care, alături de celelalte simboluri
creează pustietate sufletească, "era vânt", nevroză, spleen,
"scârţâiau". Repetarea
simetrică a simbolului "plumb", plasat ca rimă la
primul şi ultimul vers al strofei întâi sugerează apăsarea sufletească,
neputinţa poetului de a evada din această lume apăsătoare, obositoare,
stresantă, sufocantă.
Strofa a doua a poeziei ilustrează
mai ales spaţiul poetic interior, prin sentimentul de iubire care "dormea
întors", sugerând disperarea poetului. Dragostea nefiind înălţătoare,
dimpotrivă este rece, ("frig") şi fără nici un fel de perspective de
împlinire ("atârnau aripile de plumb").
Relaţia de simetrie este dată de prezenţa simbolului "plumb", aşezat ca rimă, de
sintagma "flori de plumb", aflată la începutul versului al doilea din
fiecare strofă. Poezia "Plumb" este o
confesiune lirică, Bacovia exprimându-şi stările prin mărcile
persoanei I singular în sintagma "stam singur", care se regăseşte simetric
la începutul versului al treilea din fiecare strofă.
Imaginile surprinzătoare şi inedite
dau o profundă semnificaţie stărilor sufleteşti exprimate, poetul alăturând
simbolului "plumb" alte cuvinte, formând sintagme extrem de
sugestive: "flori de plumb" (viaţă-moarte), "amor de plumb"
(oboseala psihică, sentimente apăsătoare), "aripile de plumb"
(imposibilitatea împlinirii idealului). Alte simboluri sunt verbele
auditive a căror sonoritate stridentă, enervantă sugerează tristeţe
şi disperare, sau stare de nevroză, "scârţâiau", precum şi intemperii
ale naturii ce simbolizează un suflet pustiit ("era vânt", "era
frig"). Imperfectul verbelor
sugerează lipsa oricăror stări optimiste, stările interioare ale
poetului fiind proiectate în veşnicie, eternitate ("dormeau", "stăm", "era",
atârnau"), acţiunea lor neavând finalitate.
O trăsătură specifică liricii
bacoviene o constituie, aşadar, relaţiile de simetrie, atât
ca simbolistică precum şi emoţional. Astfel, imperfectul verbului
"dormea(u)", aflat la începutul primului vers al fiecărei
strofe, sintagmele "flori
de plumb" la începutul versului al doilea şi "stam singur" la
începutul versului al treilea din fiecare strofă sugerează o stare de monotonie fără de
sfârşit, o oboseală psihică veşnică.
Cromatica
este numai sugerată în poezia "Plumb", prin prezenţa
elementelor funerare: veşminte, flori, coroane şi plumb, iar olfactivul prin
simbolul "mort".
Limbajul artistic:
Tonul elegiac al poeziei este dat de ritmul iambic ce
domină aproape întreaga poezie, alternând cu peonul şi amfibrahul. Muzicalitatea este ilustrată
de rima în cuvinte cu sonoritate surdă, terminate în consoane
(plumb/vestmânt/vânt/plumb), de verbele la imperfect („dormea, stam”) şi de cele cu sonoritate
stridentă, onomatopeică („scârţâiau,
vânt, strig”).
Poezia lui Bacovia este, neîndoielnic,
înscrisă în simbolismul european prin atmosferă, procedee, cromatică,
muzicalitate, definindu-l pe poet ca fiind "pictor în cuvinte şi
compozitor în vorbe" (M.Petroveanu).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu