MAITREYI, de Mircea Eliade

MAITREYI
                                                                                                           de Mircea Eliade
 roman subiectiv modern

     Romanul "Maitreyi", apărut in 1933, face parte din literatura modernă" interbelică şi ilustrează epicul pur, în spiritul lui Andre Gide, care creează eroul lucid, dominat de dorinţa cunoaşterii de sine, care-şi ordonează epic experienţele trăite. "Maitreyi" este un roman erotic si exotic, precum şi un roman al autenticităţii, în care se îmbină mai multe specii literare: jurnalul, eseul, reportajul şi naraţiunea la persoana I.

Geneza romanului
     În 1928, Mircea Eliade pleacă în India, la Universitatea din Calcutta, unde învaţă sanscrita şi studiază filozofia hindusă cu ilustrul profesor Dasgupta. El locuieşte o vreme în casa celebrului filozof, unde o cunoaşte pe fiica acestuia, Maitreyi. Mircea Eliade consemnează într-un jurnal faptele, întâmplările, experienţa trăită în India şi acesta stă la baza viitoarei creaţii epice, "Maitreyi", în care autorul esenţializează mitul iubirii şi motivul cuplului.

Structura textului si constructia subiectului
   Principala coordonată a romanului "Maitreyi" este erosul, care se manifestă ca dimensiune esenţială a experienţei omeneşti, văzut ca trăire limită. Ca modalitate narativă, romanul este construit pe baza epicului pur, având un singur plan de acţiune, dominat de luciditatea analitică a naratorului-personaj.
    Romanul debutează cu starea de incertitudine a personajului masculin, Allan, un englez de 24 de ani, fiind scris la persoana I, pe baza însemnărilor făcute de autor în cei trei ani petrecuţi în India.  Incipitul îl constituie ezitarea personajului care ar fi dorit să ştie exact ziua când o cunoscuse pe Maitreyi. Jurnalul realizat în timp obiectiv, adică în timpul real al evenimentelor, îi provoacă personajului-narator stări de confuzie şi nedumeriri, deoarece atunci când scrie romanul, în timp subiectiv, întâmplările nu mai au pentru el aceeaşi relevanţă. Cercetând caietele, naratorul încearcă să-şi amintească momentul cand se îndrăgostise de Maitreyi, mărturisindu-şi neputinţa de a retrăi aievea acum, când scrie romanul, "tulburarea celor dintâi întâlniri" cu frumoasa bengaleză. Citind in jurnal, este uimit că la prima întâlnire, Maitreyi i se păruse urâtă, cu "ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte, cu sânii puternici, de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt", descriere din care şi reiese în mod direct portretul fizic al eroinei.
    Allan, inginer englez, aflat la începutul carierei sale în India, merge împreună cu un gazetar în vizită la profesorul Narendra Sen şi Maitreyi i se pare acum "mult mai frumoasă" decât atunci când o văzuse prima oară, tânărul admirându-i vestimentaţia, ale cărei detalii le consemnase în jurnal: "sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi, cusuţi în argint, cu şalul asemenea cireşelor galbene". Narendra Sen îl sprijină pe Allan să ocupe un post de inspector într-o zonă de junglă, dar acesta se îmbolnăveşte de o malarie gravă şi este internat într-un sanatoriu din Calcutta. Inginerul Narendra Sen îl invită să locuiască la el pentru toată perioada cât va trebui să rămână în India.
     Englez, venit dintr-o altă cultură şi civilizaţie, Allan se simte stingherit în casa inginerului, stă retras in bibliotecă, învaţă salutul lor tradiţional apoi, încetul cu încetul, se împrieteneşte cu Maitreyi, care se interesează de obiceiurile europenilor, presupunând că în ţara lui este foarte frig. Trăind în preajma Maitreyiei, tânărul european este mirat de firea inocentă şi naivă a fetei, în contradicţie cu faptul ca scria "poeme filozofice, care îi plac foarte mult lui Tagore". Tânăra de şaisprezece ani avea o vastă şi profundă cultură, atât în domeniul literaturii, cât şi al civilizaţiei indiene, subiectele expunerilor si conferinţelor, pe care fata le ţinea despre "esenţa frumosului", stârnind un adevărat interes.
    În primele luni, Allan nu avea nici un fel de sentimente pentru tânăra bengaleză, "nu m-am gândit la dragoste în cele dintâi luni petrecute în tovărăşia Maitreyiei", era tulburat numai de straniul din ochii şi râsul fetei. El o învaţă franceza şi ea îl invaţă bengaleza, lecţiile destind relaţiile dintre ei, îi apropie din ce în ce mai mult, iar toleranţa excesivă a doamnei Sen îl determină pe englez să se întrebe dacă nu cumva ei voiau să-l însoare cu fata lor, deşi era imposibil, pentru că "ei toţi şi-ar fi pierdut casta şi numele dacă ar fi îngăduit o asemenea nuntă". Notele de jurnal din această perioadă sunt pline de incertitudini şi de autoanalize asupra sentimentelor, totul i se părea un joc, pe care eroul îl urmărea "cu multă luciditate".
    Puternic impresionat şi emoţionat, Allan se simte ca în faţa "unei sfinte", când vede austeritatea în care locuieşte fata, în camera ei fiind numai un scaun, două perne şi un pat, în care, află cu stupoare, că dormea Chabu, în tmp ce Maitreyi se culca pe o rogojină, aşezată pe jos. El se simte din ce în ce mai atras de Maitreyi, cei doi schimbă autografe pe care le scriu pe cărţi şi reviste, vorbesc despre căsătoria indiană, fapte ce duc la o apropiere şi o relaţie mai firească între ei.
    Autenticitatea romanului este reflectată în continuare prin ilustrarea tulburării, a frământărilor interioare ale lui Allan, în dorinţa de a înţelege exact sentimentele pe care le are pentru Maitreyi, exprimate printr-o multitudine de gânduri şi interpretări ale unor gesturi, cuvinte şi atitudini.
    Allan se gândeşte din ce în ce mai des la căsătorie, mai ales că este copleşit de simpatia maternă a doamnei Sen, care "se plânge că o chema încă «doamnă», iar nu «mamă», cum e obiceiul în India".
    Între cei doi tineri se manifestă o atracţie irezistibilă ce scapa de sub control. Ea i se dăruieşte într-o noapte şi Allan se simte uşor jenat pentru faptul că Maitreyi "se abandonase atât de decisiv trupului meu, încât avusei chiar o urmă de melancolie că mi se dăruise atât de repede". A doua zi gesturile tandre continuă, Maitreyi îi dăruieşte o coroniţă de iasomie, despre care Allan află mai târziu, ca este semnul logodnei, "că fecioara care dăruieşte o asemenea coroniţă unui tânăr e considerată pe veci a lui". Ea îi oferă apoi cutiuţa dată de Tagore, mărturisind că nu l-a iubit, că aceea a fost numai o rătăcire şi abia acum îşi dă seama ce este dragostea adevarată.
    Allan se hotărăşte să spună părinţilor fetei despre dragostea lor şi este convins că aceştia aşteaptă ca el s-o ceară în căsătorie, dar din nou este derutat de reacţia Maitreyiei, care se opune. Cei doi tineri trăiesc o adevărată poveste de dragoste, cu gesturi tandre, priviri şi sărutări furate. Maitreyi îi mărturiseşte iubirea ei pentru pomul "cu şapte frunze", cu care se îmbrăţişa, se săruta si căruia îi făcea versuri.
    Iubirea lor culminează cu mirifica lor logodnă, oficiată de Maitreyi după un ceremonial sacru, ireal de frumos. Episodul acesta conturează, poate, cele mai emoţionante pagini de iubire exotică din literatura română. Ea îi dă lui Allan inelul de logodnă din fier şi aur, ca doi şerpi încolăciţi şi eroul primeşte botezul logodnei printr-o incantaţie mistică: "Mă leg de tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan şi a nimănui altuia, voi creşte din el ca iarba din tine”. Întâlnirile lor devin mai dese, Maitreyi se duce noaptea în camera lui Allan, care era fericit, deşi trece prin tot felul de îndoieli atât în ceea ce priveşte iubirea fetei, cât şi în privinţa propriilor sentimente.
    Întâmplător, Chabu, sora mai mică a Maitreyiei, divulgă părinţilor o scenă văzută în pădure între cei doi, fapt care determină o ruptură brutală a relaţiei dintre Allan şi familia Narendra Sen.
    De aici, romanul prezintă, după povestea de iubire extatică, nefericirea profundă şi bulversantă a celor doi îndrăgostiţi. Allan se retrage în Himalaya pentru a se vindeca într-o singurătate deplină. În numele iubirii, Maitreyi luptă cu toate mijloacele, sfârşind prin a se dărui unui vânzător de fructe. Ea spera că va fi izgonită de acasă şi va putea astfel să-l urmeze pe Allan. Dar Sen nu vrea cu nici un chip s-o alunge, deşi ea ţipă întruna: "De ce nu mă daţi la câini? De ce nu mă aruncaţi în stradă?". De altfel, drama întregii familii este cutremuratoare: pe Maitreyi au vrut s-o mărite, dar ea a ţipat că va mărturisi soţului, în noaptea nunţii, relaţia amoroasă cu englezul şi tot oraşul va afla de ruşinea ei. Tatăl a lovit-o peste faţă, umplând-o de sânge şi trântind-o la pământ, după care a avut şi el un atac şi a fost dus la spital, urmând să fie operat. Pe Maitreyi au închis-o în cameră, după ce doamna Sen a chemat şoferul s-o bată cu vergile în faţa ei, iar Chabu, având sentimentul de vinovăţie, a încercat să se sinucidă.
     O noua scrisoare a lui Narendra Sen pecetluieşte definitiv incompatibilitatea celor doua lumi, a celor două civilizaţii şi religii, imposibilitatea căsătoriei între un alb european şi o bengaleză, în numele iubirii sublime.
     Allan are o relaţie amoroasă cu Jenia Isaac, o evreică finlandeză şi se simte dezgustat de această aventură, apoi încearcă o relaţie cu o tânără nemţoaică, Geurtie, la care se mutase "pentru că nu mai aveam ce mânca".
     Plecarea din India constituie pentru el o izbăvire, având un sentiment al vinovăţiei pe care-l exprimă în cuvintele aşezate ca motto la roman: "Îţi mai aminteşti de mine, Maitreyi şi dacă da, ai putea să mă ierţi?".                  
     Finalul romanului descrie încercările lui Allan de a se consola, se retrage în munţii Himalaya, ultimul lui gând, cu care se şi termină romanul, este sugestiv pentru natura dilematica a eroului dominat de incertitudini, care ar vrea să ştie dacă Maitreyi îl iubise cu adevărat: "şi dacă n-ar fi decât o păcăleala a dragostei mele? De ce să cred? De unde ştiu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei."

Caracterizarea lui Allan

    Allan este personajul principal al romanului şi întruchipează tipul îndrăgostitului lucid şi analitic, care trăieşte o poveste de iubire exotică şi ciudată pentru un european. Allan, un englez de 24 de ani, este personaj-narator, deoarece el relatează la persoana I sentimentul de iubire reciprocă dintre tânărul inginer şi Maitreyi, o bengaleză de şaisprezece ani. Întâmplările sunt povestite pe baza însemnărilor făcute de Eliade în cei trei ani petrecuţi în India.

    Allan este un personaj analitic, despică firul în patru, caută explicaţii, întoarce pe toate feţele stările prin care trece, fapt ce argumentează trăsătura de autenticitate a romanului. Asemenea personajelor lui Camil Petrescu, Allan este un pasionat lucid, observând şi observându-se cu febrilitate, formulând ipoteze, un erou în căutare de certitudini. Dominat aşadar de incertitudini, Allan construieşte situaţii pe baza unor argumente lucide, analizează fiecare gest, fiecare atitudine şi fiecare cuvânt, fiind mereu surprins de imprevizibila Maitreyi şi de ospitaliera sa familie.
    Tulburările si frământările permanente ilustrează firea dilematică a eroului, care analizează în mod obiectiv evenimentele realităţii trăite. Căldura cu care este primit în casa inginerului Sen, grija afectuoasă şi onoarea cu care este tratat de către toţi membrii familiei par să încurajeze până la complicitate apropierea dintre cei doi tineri, prin crearea de ocazii prielnice. De pildă, lecţiile de franceză-bengaleză au loc în camera lui Allan, nu în biblioteca; inginerul Sen încearcă să scuze atitudinea distantă a Maitreyiei de la început etc., comportarea afectuoasă a mamei, toate acestea par consimţiri subînţelese privind eventuala lor unire. Mentalitatea de european a lui Allan îl face să interpreteze atitudinea lor ocrotitoare ca pe un imbold spre mariaj, când - în fond - ei îl adoptaseră altfel, spiritual, dar fără să treacă totuşi graniţele impuse de religia lor.
    Lucid si analitic, Allan o vede, uneori, pe Maitreyi "rece si dispreţuitoare", dar alteori, dominat de natura sa pasională, este exaltat, întrebându-se cum "am să pot eu sugera privirile ei, niciodată aceleaşi, niciodată". Dupa ce i se dăruieşte, Maitreyi îi stârneşte suspiciunea, alte întrebări vin să tulbure sufletul îndrăgostitului în căutare de certitudini, în încercarea lui de a afla sensul exact al acestei contopiri.
     Finalul romanului descrie încercările lui Allan de a se consola; ultimul lui gând, cu care se şi termină romanul, este sugestiv pentru natura dilematică a eroului dominat de incertitudini, care ar vrea să ştie dacă Maitreyi îl iubise cu adevărat: "şi dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde ştiu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei.

 

Caracterizare  Maitreyi

      Maitreyi, o tânără bengaleză de şaisprezece ani, este o îmbinare de nevinovăţie virginală şi un rafinament de iubire patimaşă. Ea se îndragosteşte definitiv de europeanul Allan, un inginer englez venit să lucreze în India. Portretul fetei este conturat numai prin ochii iubitului, care relatează la persoana I, toată povestea iubirii exotice dintre ei. Maitreyi are un comportament ambiguu, care îl contrariază pe Allan, deoarece nu poate înţelege sinuozităţile subtile ale atitudinii ei.

      Maitreyi se extaziază de dragostea pentru pomul ei, îi dă lui Allan flori presate. Pe de altă parte, tânăra este inteligentă şi cultivată, pe englez surprinzându-l seriozitatea ei de a ţine conferinţe, cu teme profunde, la care vine un auditoriu elevat. Acestea alcătuiesc universul ei misterios şi derutant pentru europeanul Allan. Eroul este nedumerit de refuzul fetei de a se casatori şi gândeşte că oamenii aceştia "ascund fiecare o mitologie peste putinţă de străbătut, că ei sunt stufoşi şi adânci, complicaţi şi neînţeleşi". Romanul este unul al cunoaşterii şi al fericirii prin iubire, fiind şi primul roman exotic din literatura română.
      

       Romanul "Maitreyi", de Mircea Eliade ilustrează mitul despre manifestarea sentimentului de dragoste în proza lui Eliade. Critica remarcă faptul că "erosul pentru personajele lui Mircea Eliade este o zona de confruntare maximă între voinţe şi terenul predilect de experimentări morale, de trăire-limită la care îi forţează pe indivizi, acel prea plin al sufletului şi al biologiei, aflat în expansiune".
     

      În concluzie, în proza lui Mircea Eliade, erosul reprezintă însăşi substanţa narativă a romanelor "Maitreyi" şi "Nunta in cer", dragostea fiind înţeleasă ca un act integral, ca un proces al reîntregirii umane prin făptura nou creată din fuziunea bărbatului cu femeia - recompunând perechea ideală.