O SCRISOARE PIERDUTĂ" de Ion Luca Caragiale - comedie

    Ion Luca Caragiale (1852 -1912), dramaturg şi prozator, a fost un observator lucid şi ironic al societăţii româneşti din vremea lui, un scriitor realist şi moralizator, un excepţional creator de oameni şi de viaţă. Comediile sale - "O scrisoare pierdută", "D-ale carnavalului", "O noapte furtunoasă" şi "Conu Leonida faţă cu reacţiunea" - ilustrează un spirit de observaţie necruţător pentru cunoaşterea firii umane, de aceea personajele lui trăiesc în orice epocă prin vicii, impostură, ridicol şi prostie. Comedia "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes răsunător pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la data de 13 noiembrie 1884.
Tema:
"O scrisoare pierdută" este o comedie realistă de moravuri politice, ilustrând dorinţa de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputaţi. Pe fondul agitaţiei oamenilor politici aflaţi în campanie electorală, se nasc conflicte între reprezentanţii opoziţiei - Caţavencu şi grupul de "intelectuali independenţi" - şi membrii partidului de guvernământ- Ştefan Tipătescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu.
Semnificaţia titlului:
    "O scrisoare pierdută" ilustrează simetria clasică a piesei, sintetizând, totodată, intriga subiectului. Prima scrisoare de amor, trimisă de Tipătescu Zoei, este pierdută de aceasta, găsită de cetăţeanul turmentat, care o "pierde" (pentru că i-o fură Caţavencu) iar acesta o pierde - la rândul lui - fiind găsită din nou de cetăţeanul turmentat, care o înapoiază "andrisantei", închizând astfel cercul. Cealaltă "scrisorică de amor" este a unei doamne din înalta societate bucureşteană către o "persoană însemnată... da becher" şi găsită de Dandanache în buzunarul paltonului acestuia, care-i fusese musafir. De data aceasta "scrisorica" este pierdută definitiv de becherul bucureştean, care nu o mai primeşte înapoi, pentru că "mai trebuie s-aldată".
Structura comediei:
    Piesa este structurată în patru acte, fiecare dintre ele fiind alcătuit din mai multe scene. Personajele piesei, numite de către autor "persoane", sunt menţionate cu numele şi statutul social pe care îl are fiecare în cadrul comediei. Perspectiva spaţială este reală şi deschisă, fiind precizată de către autor, iar timpul în care se petrec întâmplările este plasat la sfârşitul secolului al XIX-lea: "în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre".
Construcţia  subiectului:
    Acţiunea actului I se desfăşoară în casa prefectului Ştefan Tipătescu, decorul indicând o anticameră în care se află gazda şi Ghiţă Pristanda, poliţaiul oraşului. Prefectul judeţului citeşte indignat un articol din ziarul lui Nae Caţavencu, "Răcnetul Carpaţilor", în care este numit "vampir". Poliţaiul îi relatează apoi prefectului misiunea pe care o avusese în noaptea precedentă, aceea de a-i spiona pe inamicii politici, trăgând cu urechea la ferestrele casei lui Nae Caţavencu. Cu acest prilej, Ghiţă se plânge de precara situaţie financiara în care se zbate şi îi povesteşte prefectului despre dificila profesie de poliţai şi despre familia lui numeroasă ("nouă copii") şi un venit mic ("famelie mare, renumeraţie mică, după buget"). Tipătescu îi reproşează, cu simpatie şi amuzament, afacerea pe care Pristanda o făcuse cu steagurile cumpărate pentru pavoazarea oraşului, în cinstea apropiatelor alegeri. Ghiţă Pristanda îi relatează prefectului Tipătescu întâmplarea petrecută în seara precedendă în casa lui Nae Caţavencu, şeful partidului independent, aflat în opoziţie. Pristanda ascultă la fereastra acestuia şi află un fapt ce va deveni hotărâtor pentru subiectul piesei: Caţavencu se afla în posesia unui document foarte important, "o scrisorică" prin care speră ca vor vota pentru el în apropiatele alegeri toţi cei aflaţi acum la putere. Poliţaiul nu putuse afla despre ce fel de document era vorba pentru că închiseseră geamurile. Tipătescu nu se îngrijorează prea tare şi se pregăteşte pentru a merge la Zaharia Trahanache. Acesta, preşedintele partidului de guvernământ, vine însă acasă la Tipătescu indignat de societatea coruptă şi meschină, în care domină "enteresul şi iar enteresul...". Enervat la culme, Trahanache îi relatează lui Tipătescu faptul că fusese chemat de Nae Caţavencu la redacţia ziarului pentru a-i arăta o scrisoare de amor a prefectului către Joiţica, soţia lui. Tipătescu se înfierbântă, fiind speriat în sine că relaţia amoroasă cu Zoe va fi făcută publică şi ameninţă că o să-l distrugă pe Caţavencu.
    Trahanache este cel care îl consolează pe Tipătescu, susţinând că scrisoarea este o plastografie (un fals) ordinară. Trahanache redă, din memorie, textul scrisorii, adăugând şi explicaţiile împrejurărilor concrete, precise, identificând exact momentul întâlnirii amoroase dintre cei doi. Nae Caţavencu îl ameninţase că va publica scrisoarea în ziarul "Răcnetul Carpaţilor", al cărui proprietar era.
     Tipătescu este "turbat" de mânie, spre dezamăgirea lui Trahanache, care crede că acesta "n-are cumpăt", deoarece un om politic ar trebui să ştie să se stăpânească şi să nu-şi dezvăluie sentimentele, mai ales când e vorba de adversarii politici: "nu face pentru un prefect". Zoe este, la rândul ei, disperată şi foarte înspăimântată de consecinţele publicării scrisorii de către Caţavencu, chiar dacă bărbatul ei nu credea că e adevărată.
    Brânzovenescu şi Farfuridi, doi membri marcanţi ai partidului de guvernământ, consideră că este ceva necurat în vizitele pe care Trahanache, Zoe şi Ghiţă le fac de dimineaţă inamicului lor politic, Nae Caţavencu. Cei doi îi bănuiesc pe fruntaşii partidului de trădare, fiind de altfel de acord cu această atitudine, dar ar dori să participe şi ei: "trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi!...".
    Cetăţeanul turmentat soseşte şi el acasă la Tipătescu pentru a-i înapoia scrisoarea pe care o găsise pe stradă şi care era adresată de el coanei Joiţica, dar constată amuzat că i-o furase Caţavencu.
    Pristanda comunică lui Tipătescu şi Zoei că Nae Caţavencu cere în schimbul scrisorii ori "o mie de poli", ori mandatul de deputat. Trahahanache descoperise mai înainte o poliţă falsificată de Caţavencu, prin care acesta îşi însuşise ilegal banii fundaţiei şi cu care intenţionează să-1 şantajeze la rândul său.
       Acţiunea actului al II-lea se petrece în aceeaşi anticameră a lui Tipătescu, unde Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu cercetează listele electorale şi calculează voturile pe care le vor obţine în apropiatele alegeri. Statutul de alegător era dat de posesiunile pe fiecărui cetăţean, acesta fiind singurul criteriu care îi dădea drept de vot. Farfuridi recurge chiar la şantaj pentru electorii care au procese pe rol, deoarece - în calitate de avocat - el poate aranja câştigarea sau pierderea procesului, punând condiţia ca aceştia să voteze cu partidul lor. Acuzându-i că nu se pricep la politică, Trahanache le reaminteşte că numele candidatului pentru postul de deputat nu a fost comunicat încă de la centru, dar trebuie să vină din moment în moment, prin telegraf. Farfuridi şi Brânzovenescu rămân impresionaţi de personalitatea puternică a lui neică Zaharia, dar, înfricoşaţi de eventuala trădare, se hotărăsc să trimită o telegramă la Bucureşti.
     Zoe Trahanache este enervată la culme pentru arestarea lui Caţavencu, mai ales că citise o ştire publicată în gazeta "Răcnetul Carpaţilor", prin care cititorii erau anunţaţi că în numărul a doua zi se va reproduce "o interesantă scrisoare sentimentală", ceea ce înseamnă că degeaba îl arestaseră pe Caţavencu. Zoe propune ca soluţie alegerea lui Caţavencu pentru funcţia de deputat, fiind singura cale prin care pot căpăta înapoi preţioasa scrisoare. Pentru a-l convinge pe Fănică să-i dea voturile lui Caţavencu, ea recurge la toate tertipurile feminine: plânge, leşină, apoi devine energică, ameninţătoare. Este hotărâtă să facă orice pentru a recupera scrisoarea, mergând până la decizia: "îl sprijin eu, îl aleg eu", deşi femeile nu aveau atunci drept de vot.
    Caţavencu este adus din arest în casa prefectului pentru a negocia înapoierea scrisorii.
Discuţia dintre Caţavencu şi Tipătescu degenerează în scandal, deoarece avocatul nu vrea să înapoieze scrisoarea decât în schimbul postului de deputat, deşi prefectul îi oferise diferite funcţii: "Vreau... mandatul de deputat [...] nimic altceva! nimic! nimic!". Caţavencu îşi susţine şantajul cu hotărâre,  iar conflictul politic devine violent.
     Zoe temperează situaţia conflictuală şi, cu un calm aparent, îi promite lui Caţavencu mandatul de deputat în schimbul scrisorii, Tipătescu cedează şi el şi-i promite că "poimâine eşti deputat!...". Ghiţă Pristanda aduce o depeşă urgentă sosită prin telegraf, în care prefectul este anunţat că trebuie să aleagă pentru postul de deputat pe  Agamemnon Dandanache. Toţi cei prezenţi rămân încremeniţi, iar Zoe şi Caţavencu se revoltă, găsind ca unică soluţie să pornească lupta contra guvernului.
     Acţiunea actului al III-lea se petrece în sala cea mare a primăriei, unde Zaharia Trahanache prezidează ultima adunare electorală de dinaintea alegerilor şi la care sunt prezenţi alegători, cetăţeni, public. Zoe şi Tipătescu încearcă să-1 convingă pe Trahanache să anunţe candidatura lui Caţavencu, dar acesta descoperise poliţa falsificată, prin care Caţavencu îşi însuşise cinci mii de lei de la Societatea "Aurora Economică Română", pe care o conducea în acest fel. Ei răspund şantajului cu şantaj şi hotărăsc ca Trahanache să anunţe candidatura lui Dandanache.
     Farfuridi rosteşte de la tribună discursul electoral, dar este mereu întrerupt de către opoziţie cu fluierături şi cu tot felul de comentarii ironice. Conflictul dintre opoziţie şi membrii partidului de guvernământ se amplifică prin dialogul agitat dintre cele două grupuri reprezentate de Caţavencu şi, respectiv, de Farfuridi. Caţavencu rosteşte cu emfază fraze aberante şi demagogice, confundând din nou maximele unor personalităţi celebre, incultura sa reieşind din comicul de limbaj. Discursul lui Nae Caţavencu, în calitate de candidat din partea opoziţiei, este fals emoţionant, lacrimogen şi demagogic, frazele pline de emfază sunt sforăitoare, patetice, ipocrite şi fără sens: "Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire". Trahanache anunţă drept candidat pe domnul Agarniţă Dandanache, în sală se iscă o încăierare cu strigăte, huiduieli şi fluierături între reprezentanţii celor două grupuri politice, peste care Caţavencu răcneşte din toate puterile, încercând să facă publică relaţia amoroasă dintre prefect şi Zoe Trahanache. În învălmăşeala creată, Caţavencu îşi pierde pălăria şi o dată cu ea scrisorica de amor, care fusese pusă în căptuşeală.
     Acţiunea actului al IV-lea se petrece în grădina casei lui Trahanache, în ziua alegerilor. Zoe şi Tipătescu sunt foarte agitaţi şj îngrijoraţi pentru că Nae Caţavencu dispăruse de două zile şi ei se temeau că punea la cale un plan diabolic pentru a face publică scrisoarea de amor şi a-i distruge. Prefectul este preocupat şi de primirea pe care trebuia să i-o facă lui Agamiţă Dandanache, care vine însoţit protocolar de Zaharia Trahanache. Dandanache vorbeşte "peltic şi sâsâit" şi, deşi face cunoştinţă cu toţi trei, îi confundă tot timpul.
    Ameţit de drum, Agamiţă le relatează lui Tipătescu şi Zoei împrejurarea prin care ajunsese candidat în judeţul lor. Într-o seară, cineva, "persoană însemnată... da becher", jucase cărţi acasă la el şi îşi uitase paltonul. Căutându-1 în buzunare, găsise o scrisorică de amor "către becherul meu, de la nevasta unui prietin. Dandanache îl şantajase cu scrisoarea găsită, ameninţându-l că dacă nu-i asigură alegerea în Camera Deputaţilor, o s-o publice în ziarul de scandal "Războiul".                                                                                                        Zoe şi Tipătescu sunt înmărmuriţi de asemănarea situaţiilor şi de faptul că Dandanache nu înapoiază scrisoarea, ci o păstrează, deşi va fi ales.
    Apare Caţavencu, umil şi spăşit, pentru a-i mărturisi Zoei că pierduse scrisoarea în încăierarea de la întrunirea electorală, când cineva i-a smuls pălăria, iar scrisoarea se afla în căptuşeala acesteia. Tocmai atunci vine Cetăţeanul turmentat, care are pe cap pălăria lui Caţavencu şi-i aduce Zoei scrisoarea mult aşteptată, dorind în schimb răspunsul la întrebarea: "Eu ... pentru cine votez?". Zoe îl roagă pe Caţavencu să scrie pe buletinul de vot al cetăţeanului numele lui Agamiţă Dandanache, apoi îi cere să conducă banchetul popular în cinstea alegerii acestuia, iar Caţavencu acceptă totul cu umilinţă.                     
      În final, toate personajele piesei se află în scenă, participând la festivitatea organizată în cinstea alegerilor, câştigător pentru postul de deputat fiind Agamiţă Dandanache.    Ridicolul moravurilor politice este evidenţiat şi prin replica finală a lui Ghiţă Pristanda, care confirmă "curat constituţional", după care dă semnalul să cânte muzica. Caragiale descrie în paranteza regizorală atmosfera de veselie generală, "toată lumea se sărută", Caţavencu se îmbrăţişează cu Dandanache, Zoe şi Tipătescu, retraşi într-o parte, privesc petrecerea, în timp ce "cortina cade repede asupra tabloului"".
     Comediile lui Caragiale sunt unice în literatura română prin arta desăvârşită a dialogului şi a construcţiei scenice, prin măiestria autorului de a crea caractere şi tipologii, prin profunda observare a realităţilor sociale şi politice din epocă.
     Comicul de situaţie, ilustrat şi de refuzul lui Ţrahanache de a considera scrisoarea altceva decât "plastografie", este relevant atunci când îl consolează pe Tipătescu să nu-şi mai facă sânge râu, pentru că mişelia oamenilor merge până acolo încât "să vezi imitaţie de scrisoare! Să zici şi tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri! "
Caracterizarea personajelor:
   Ştefan Tipătescu: tipul junelui amorez, este prefectul judeţului pe care îl administrează ca pe propria sa moşie, având o mentalitate de stăpân absolut: "moşia, moşie, foncţia, foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica, trai neneacă pe banii lui Ţrahanache, babachii".   Prefectul este orgolios, abuziv, încalcă legea şi admite, amuzat, matrapazlâcurile poliţaiului: "ai tras frumuşel condeiul". Tipătescu este impulsiv, nestăpânit, aşa cum de altfel îl caracterizează unul dintre personaje, "venerabilul" Trahanache: "E iute! n-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect." Infatuat şi orgolios, Tipătescu reacţionează cu superioritate şi este dispreţuitor cu Farfuridi care îl acuză de trădare.
    Tipătescu este lipsit de abilităţi politice, singura cale de a parveni fiind amorul, de care ştie să profite cu fler şi diplomaţie, obţinând postul de prefect şi protecţia venerabilului Ţrahanache. Tipătescu venise în judeţ cu opt ani în urmă, la o jumătate de an după ce Zaharia se însurase a doua oară, luând-o de soţie pe Zoe, care a devenit chiar de atunci amanta lui Fănică: "De opt ani trăim împreună ca fraţii şi nici un minut n-am găsit la omul ăsta atâtica rău". Fănică este component al triunghiului conjugal, flerul său de amorez reieşind şi din scena în care Zoe foloseşte toate tertipurile feminine pentru a-1 convinge pe Tipătescu să-1 aleagă pe Caţavencu: "în sfârşit, dacă vrei tu... fie! [...]
Comicul de nume, Tipătescu, trimite la cuvântul "tip", care sernnifică june prim, om rafinat, amorez abil, aventurier.
    Zoe Trahanache: tipul cochetei adulterine, este soţia lui Zaharja Trahanache şi amanta lui Tipătescu şi singurul personaj feminin al luj Caragiale care reprezintă doamna distinsă din societatea burghezi nefăcând parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor. Ea este inteligentă, autoritară, ambiţioasă şi îşi impune voinţa în faţa oricui. Marchează în comedie triunghiul conjugal, prin care Caragiale satirizează tarele morale ale societăţii burgheze. Este o luptătoare hotărâtă şi foloseşte tot arsenalul de arme feminine ca să-şi salveze onoarea. Pentru a-1 convinge pe Tipătescu să accepte candidatura lui Caţavencu, ea recurge la rugăminţi şi lamentaţii, trece la ameninţarea cu sinuciderea, apoi, cu o energie impresionantă la o femeie ce părea sensibilă şi neajutorată, devine ameninţătoare şi o luptătoare aprigă: "Am să lupt cu tine, om ingrat şi fără inimă". Deşi în epocă femeile nu aveau drept de vot, ea impune alegerea lui Nae Caţavencu, mânată de interesul personal de a recăpăta scrisoarea de amor, altfel şi-ar fi distrus prestigiul şi poziţia socială, viaţa tihnită şi lipsită de griji de care beneficia din plin. Pendulând între soţ şi amant cu inteligenţă şi abilitate, conduce din umbră manevrele politicii, toţi fiind conştienţi de puterea şi influenţa ei, având asupra bărbaţilor o seducţie aparte, care o face înţelegătoare, generoasă. Zoe săvârşeşte cu delicateţe gestul de iertare a lui Caţavencu atunci când îşi recapătă "scrisorica", asigurându-se cu abilitate de devotamentul acestuia în a conduce festivitatea alegerilor, consolându-1 că aceasta "nu-i cea din urmă Cameră”  Cetăţeanul turmentat închină şi el: "în cinstea coanii Joiţichii că e damă bună!".
    Nae Caţavencu: avocat, directorul ziarului "Răcnetul Carpaţilor", Şeful opoziţiei politice din judeţ, ilustrează tipul demagogului şi al parvenitului. El este reprezentantul unei adevărate "şcoli" de frazeologie patriotardă, manifestare ce are la bază lipsa de conţinut a ideilor exprimate cu emfază. Caţavencu este fondator şi preşedinte al Societăţii Enciclopedice "Aurora Economică Română", a cărei prescurtare "A.E.R.- este sugestivă pentru statutul de societate fantomă, prin care îşi isuşeşte ilegal sume importante de bani. Dovada ilegalităţilor financiare este poliţa falsificată pe care o găseşte, fără efort, Trahanache, prin care Caţavencu îşi însuşise fraudulos 5000 de lei din fondurile societăţii.
    În ambiţia sa nemărginită de a parveni, de a ajunge în Parlament, Caţavencu nu se sfieşte să cerşească postul de deputat în schimbul scrisorii, recurgând la şantaj: "vreau ce mi se cuvine după o luptă de atâta vreme, vreau ceea ce merit în oraşul ăsta de gogomani unde sunt cel dintâi ... între fruntaşii politici".
    Comicul de limbaj îi ilustrează prostia deoarece el se autoinclude între "gogomanii" politici din fruntea judeţului. Parvenit, şantajist, grosolan şi impostor, se conduce după deviza "scopul scuză mijloacele", pusă însă, din pricina inculturii, pe seama "nemuritorului Gambetta", confundându-1 cu Niccolo Machiavelic celebru, de altfel, pentru acest principiu de conduită morală. Caţavencu este înfumurat şi impertinent atunci când stăpâneşte arma şantajului, spunându-i prefectului "asasin", dar devine umil, slugarnic şi linguşitor atunci când pierde scrisoarea şi-i urează, aceluiaşi prefect, să trăiască "pentru fericirea judeţului". Prin comicul de situaţie reies şi alte trăsături ale lui Caţavencu. Lipsit de demnitate şi de coloană vertebrală, el conduce manifestaţia festivă în cinstea rivalului său politic, Dandanache, fără nici un scrupul, intuind că şansa de a câştiga în viitor este legată de Zoe.
      Demagogia este principala sa trăsătură de caracter iar atunci când ea îmbracă forme patriotarde, personajul este de un ridicol desăvârşit: "Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa d-tale, eu voi să ştiu de România mea şi numai de România...". Comicul de limbaj este relevat mai ales de discursurile sale, care ilustrează personajul semidoct, dar infatuat, plin de importanţă. Atunci când ia cuvântul la adunarea electorală care precede alegerile,   Caţavencu îşi construieşte cu ipocrizie "o poză" de patriot îngrijorat de soarta ţării, rostind cu greu cuvintele din cauza emoţiei care-I îneacă: "Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare... suindu-mă la această tribună... pentru a vă spune şi eu..."  Incultura lui Caţavencu reiese atât din nonsensul afirmaţiilor - "Industria română e admirabilă, e sublimă putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire"; precum şi din confuzii semantice, Caţavencu numindu-i "capitalişti" pe locuitorii capitalei, iar el considerându-se "liber-schimbist" (cel care promovează libertatea comerţului, neamestecul statului în treburile, întreprinzătorului capitalişti), adică flexibil în concepţii.
    Numele Caţavencu sugerează firea de mahalagiu, de palavragiu -caţă = mahalagioaică şi ipocrizia, demagogia - caţaveică = haină cu două feţe, trăsături ce definesc acest personaj şi prin comicul onomastic.