Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:
Stau în cerdacul tău… Noaptea-i senină.
Deasupra-mi crengi de arbori se întind,
Crengi mari în flori de umbră mă cuprind
Şi vântul mişcă arborii-n grădină.
Dar prin fereastra ta eu stau privind
Cum tu te uiţi cu ochii în lumină.
Ai obosit, cu mâna ta cea fină
În val de aur părul despletind.
L-ai aruncat pe umeri de ninsoare,
Desfaci visând pieptarul de la sân,
Încet te-ardici* şi sufli-n lumânare…
Deasupră-mi stele tremură prin ramuri,
În întuneric ochii mei rămân,
Ş-alături luna bate trist în geamuri.
* a se ardica, vb. – a se ridica
Cerințe:
1. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor senină şi mişcă.
2. Explică utilizarea cratimei în structura „sufli-n lumânare”.
3. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele mână şi întuneric să aibă sens conotativ.
4. Transcrie două structuri/ versuri care conţin imagini ale fiinţei iubite.
5. Menţionează două teme/ motive literare prezente în textul dat.
6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă.
7. Comentează, în 6 - 10 rânduri, strofa a doua, prin evidenţierea relaţiei
dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.
dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.
8. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date.
9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate,
sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat.
sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat.
Rezolvare:
1. Sinonime pentru cuvintele:
• Senină = clară;
• A mişca = a legăna.
• Senină = clară;
• A mişca = a legăna.
2. Cratima marchează elidarea vocalei "-î". Aceasta este folosită pentru a se evita hiatul şi a se menţine măsura versului.
3. Enunţuri în care cuvintele “a bate” şi “întuneric” să aibă sens conotativ:
• Mă bate gândul să renunţ la planurile pe care le aveam.
• Preferă să rămână în întuneric, decât să afle că a fost trădat de propriul frate.
• Mă bate gândul să renunţ la planurile pe care le aveam.
• Preferă să rămână în întuneric, decât să afle că a fost trădat de propriul frate.
4. Transcrierea a două versuri / structuri care conţin imagini ale fiinţei iubite:
„Mâna ta cea fina”, „părul de aur despletind”.
„Mâna ta cea fina”, „părul de aur despletind”.
5. Două teme literare prezente în textul dat: iubirea, natura.
6. Explicarea unei figuri de stil din prima strofă a poeziei:
Metafora „flori de umbră” conturează o imagine vizală de o excepţională expresivitate. Ea sugerează frumuseţea, misterul, dar şi seninătatea nopţii proiectată în speranţa de împlinire a iubirii eului liric.
Metafora „flori de umbră” conturează o imagine vizală de o excepţională expresivitate. Ea sugerează frumuseţea, misterul, dar şi seninătatea nopţii proiectată în speranţa de împlinire a iubirii eului liric.
7. Comentariul celei de-a doua strofe în 6-10 rânduri:
Strofa a doua începe cu conjuncţia adversativă „dar”, care mută atenţia cititorului de pe imaginea cadrului natural, redată în prima strofă, pe imaginea iubitei care este privită. Fereastra, element recurent în lirica eminesciană, reprezintă hotarul dintre cele două spaţii – exterior şi interior – despărţindu-i parcă pe cei doi îndrăgostiţi. Pe de altă parte, fereastra este cea care permite privirii îndrăgostitului să poată admira frumuseţea şi gingăşia celei pe care o iubeşte. Epitetul „mâna ta cea fină”, precum şi metafora „În val de aur părul despletind” exprimă frumeseţea iubitei care, pierdută în gânduri, se uită în lumină. Relaţia de apropiere dintre cei doi este evidenţiată de folosirea pronumelor personale de persoana I şi a II-a: „eu”, „tu” şi de adevăratul ritual al privirilor celor doi.
Strofa a doua începe cu conjuncţia adversativă „dar”, care mută atenţia cititorului de pe imaginea cadrului natural, redată în prima strofă, pe imaginea iubitei care este privită. Fereastra, element recurent în lirica eminesciană, reprezintă hotarul dintre cele două spaţii – exterior şi interior – despărţindu-i parcă pe cei doi îndrăgostiţi. Pe de altă parte, fereastra este cea care permite privirii îndrăgostitului să poată admira frumuseţea şi gingăşia celei pe care o iubeşte. Epitetul „mâna ta cea fină”, precum şi metafora „În val de aur părul despletind” exprimă frumeseţea iubitei care, pierdută în gânduri, se uită în lumină. Relaţia de apropiere dintre cei doi este evidenţiată de folosirea pronumelor personale de persoana I şi a II-a: „eu”, „tu” şi de adevăratul ritual al privirilor celor doi.
8. Semnificaţia titlului :
Titlul sonetului se repetă la începutul primului vers al poeziei. El anunţă o poezie de veghe în noaptea senină, la fereastra celei dragi. În grădina plină de miresme, îndrăgostitul contemplă imaginea iubitei din spaţiul interior. Sentimentul dominant în acest sonet este singurătatea, care nu face decat să adâncească sentimentul neîmplinirii iubirii.
Titlul sonetului se repetă la începutul primului vers al poeziei. El anunţă o poezie de veghe în noaptea senină, la fereastra celei dragi. În grădina plină de miresme, îndrăgostitul contemplă imaginea iubitei din spaţiul interior. Sentimentul dominant în acest sonet este singurătatea, care nu face decat să adâncească sentimentul neîmplinirii iubirii.
9. Sonetul „ Stau în cerdacul tău...” aparţine
liricii intime şi dezvăluie o temă romantică. O modalitate de evadare specifică romanticilor este reflectată aici, prin motivul visului, dar şi prin tema naturii. Este descrisă o
natură copleşitoare, asupra căreia domină lumina selenară, un motiv
caracteristic curentului romantic. Împletirea acestei teme cu cea a
iubirii semnifică ineditul liricii eminesciene, evidenţiată şi în acest
sonet. Cultivarea sensibilităţii, a imaginaţiei şi a fanteziei,
minimalizând luciditatea şi raţiunea este un alt argument în sprijinul
apartenenţei acestei poezii la curentul romantic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu